Lucrare de laborator(tema6)

TITLUL LUCRĂRII : Determinarea constantei elastice a unui resort.

MATERIALE NECESARE :

1.       Resort ………………………… 1 buc.

2.       Cârlig pentru discuri crestate ….. 1 buc.

3.       Discuri crestate ………………… 20 buc.

4.       Suport pentru resort …………… 1 buc.

5.       Riglă gradată ………………….. 1 buc.                                                 

MOD DE LUCRU :

1.       Se suspendă resortul şi rigla gradată de suport ca în figură ( dinamometru ).

2.       Se măsoară lungimea L₀ a resortului în stare nedeformată.

3.       De capătul liber al resortului adăugaţi pe rând discuri crestate.

4.       Pentru fiecare disc crestat adăugat, măsuraţi lungimea L a resortului , în stare deformată. Forţa elastică este egală cu forţa deformatoare, care în cazul nostru este egală cu greutatea discurilor crestate. F_e  =  F  =  G

5.    Rezultatele experimentale obţinute se trec în tabel :

Nr. discuri	Fe ( N ) = G ( N )	L0 ( m )	L ( m )	DL ( m )	( N / m )	Km ( N / m )	Dk ( N / m )	Dkm ( N / m )
4
8
12
16
18
20

6.       Se exprimă rezultatul sub forma :  k  =  ( k_m  ±  Dk_m )

Experiment stiintifc(Tema5)

Materiale: foarfecă, 1,2 m de sfoară, o linguriţă

Ce aveţi de făcut:faceţi un nod simplu la mijlocul sforii. Faceţi asta învârtind un capăt al sforii peste celălalt şi trăgând de nodul lasat deschis, până când acesta ajunge la mijlocul sforii.

  Introduceţi mânerul linguriţei prin inel şi legaţi sfoara, astfel încât să nu alunece. Aranjaţi linguriţa astfel încăt să atârne cu scobitura în jos.

  Acum apăsaţi un capăt al sforii de exteriorul urechii voastre stângi şi un capăt de exteriorul urechii drepte. Nu introduceţi sfoara în ureche!

  Balansaţi uşor sfoara, pentru ca linguriţa să lovească marginea unei mese. Ascultaţi sunetul.

Ce se întâmplă: balansând uşor linguriţa veţi auzi un zgomot total diferit de cel a unei linguriţe care loveşte o masă. Seamănă mai mult cu sunetul unui clopot, al unui clopot de biserică.

De ce: sfoara conduce vibraţiile linguriţei. Sfoara nu doar conduce undele sunetului mai bine decât aerul, dar le direcţionează direct în ureche.

Materiale: o masă sau un birou de lemn, un scaun

Ce aveţi de făcut: staţi la masă sau la birou. Aşezaţi-vă urechea pe masă. Bateţi cu degetele pe masă, la 30 cm distanţă de urechea voastră. Bateţi cu putere apoi uşor.

Ce se întâmplă:bataia degetului se aude mult mai tare aşa, decât atunci când nu atinge masa.

De ce: undele sunetului nu traversează doar aerul. Ele trec şi prin materiale solide, cum ar fi masa sau birou.multe obiecte solide –de exemplu lemnul- transportă sunetul mai bine decăt aerul, deoarece moleculele lemnului sunt mai apropiate unele de altele decât cele din aer. De aceea bătaia degetului se aude mai tare când ascultaţi prin lemn, decât prin aer.

Articol stiintific despre sistemul solar(tema4)

Sistemul solar(tema4)

Sistemul solar este alcătuit din Soare și ansamblul de corpuri cerești legate de acesta prin forța gravitațională: cele opt planete, cei 162 desateliți naturali ai acestora, cinci planete pitice, și alte corpuri mai mici (care includ asteroizi, meteoriți, comete, praf, obiectele centurii Kuiperetc.). În centru se află Soarele, iar obiectele cosmice specificate orbitează în general în jurul acestuia.

Pluto a fost considerată cea de-a noua planetă a sistemului solar, până când Uniunea Astronomică Internațională i-a schimbat statutul, pe 24 august 2006, din planetă în planetă pitică (în engleză dwarf planet).

În sens general, o stea împreună cu alte obiecte cerești ce gravitează în jurul său se numește sistem stelar, termenul "solar" referindu-se strict la steaua numită "Soare" (din lat. Sol).

Contextul galactic

În cadrul galaxiei noastre, Calea Lactee, sistemul solar se află pe unul din brațele exterioare, numit Brațul Orion sau „pintenul local”, într-o regiune cu o densitate de materie relativ mică, lucru care se presupune că a avut efecte benefice asupra apariției vieții pe Pământ. Soarele împreună cu întregul sistem solar se află într-o mișcare de revoluție în jurul centrului galaxiei, aflat la o distanță de 25.000—28.000 ani-lumină (aproximativ jumătate din raza galaxiei), cu o perioadă de revoluție de aproximativ 225-250 milioane de ani (anul galactic al sistemului solar). Viteza de deplasare pe această orbită circulară este de aproximativ 220 km/s, iar direcția este orientată spre poziția actuală a stelei Vega.

În imediata apropiere se află sistemul de trei stele Alfa Centauri (din constelația Centaurus), compus dintr-o pereche de stele (Alfa Centauri A și B) asemănătoare Soarelui, în jurul cărora gravitează la o distanță de 0,2 ani-lumină pitica roșie Alfa Centauri C, de o luminozitate relativ mică. Aceasta din urmă este steaua cea mai apropiată de Soare, la o distanță de 4,24 ani-lumină, motiv pentru care mai este numită „Proxima Centauri”. În continuare în ordinea distanței se găsesc:

• Steaua lui Bernard: 6 ani-lumină
• Wolf 359: 7,8 ani-lumină
• Lalande 21185: 8,3 ani-lumină
• Sirius: 8,6 ani-lumină
• UV Ceti: 8,7 ani-lumină
• Ross 154: 9,7 ani-lumină.

[modificare]Caracteristici ale planetelor

Tabelul de mai jos prezintă diametrul, masa și raza orbitală a planetelor, toate cantitățile fiind normalizate la cele ale Pământului.

Dimensiunle planetelor

Planetă	Diametru ecuatorial	Masă	Rază orbitală
Mercur	0.382	0.06	0.38
Venus	0.949	0.82	0.72
Pământ	1.00	1.00	1.00
Marte	0.53	0.11	1.51
Jupiter	11.2	318	5.20
Saturn	9.41	95	9.54
Uranus	3.98	14.6	19.22
Neptun	3.81	17.2	30.06

[modificare]Planete interioare și exterioare

Mercur, Venus, Pământul și Marte sunt clasificate ca planete interioare telurice sau stâncoase. Sunt alcătuite în special din roci și metale, au suprafețe solide și se rotesc încet.

Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun sunt clasificate ca giganți gazoși exteriori. Au atmosfere groase alcătuite mai ales din hidrogen și heliu și se rotesc rapid.

Temperaturile de pe Mercur și Venus sunt prea mari pentru a întreține viața, iar pe Marte este foarte frig. Totuși Marte îndeplinește cele 3 condiții minime necesare pentru viață extraterestră.

[modificare]Planeta V

Astronomii John Chambers și Jack Lissauer de la NASA au dedus prin simulări pe calculator că este posibil ca în trecutul îndepărtat (acum mai mult de 4 miliarde de ani) să fi existat o planetă terestră între Marte și centura de asteroizi. Cercetătorii spun că această planetă, pe care au numit-o „planeta V”, s-a format pe o orbită cu excentricitate redusă, dar că în urma interacției gravitaționale cu asteroizii a intrat pe o orbită foarte excentrică și în cele din urmă a căzut pe Soare. Aceste interacții gravitaționale au dus la apariția asteroizilor care și în prezent intersectează orbita lui Marte; în același mod a crescut și rata de impact cu Luna.^[1] [2]

[modificare]Explorarea planetelor

Lansare	Misiune	Eveniment
1962	Mariner 2 (SUA)	Prima sondă care a transmis date despre Venus
1965	Mariner 4 (SUA)	A trimis primele imagini de pe Marte
1969	Mariner 6 si 7 (SUA)	Au cercetat atmosfera marțiană
1970	Venera 7 (URSS)	Prima aterizare pe Venus; prima aterizare pe altă planetă
1972	Venera 8 (URSS)	A aterizat pe Venus și a transmis mesaje
1973	Mariner 10 (SUA)	Primul zbor pe lângă Mercur
1973	Pioneer 10 (SUA)	Primul zbor pe lângă Jupiter
1973	Pioneer 11 (SUA)	Primul zbor pe lângă Saturn
1976	Viking 1 si 2	Prima aterizare pe Marte; a transmis imagini si analize de sol
1977	Voyager 1 si 2 (SUA)	A explorat sateliții lui Jupiter; a zburat spre Uranus și Neptun
1992	Ulysses	Zbor peste polii lui Jupiter
1995	Galileo (SUA)	Prima sondă în atmosfera lui Jupiter
1997	Pathfinder (SUA)	Vehicul Sojourner - analiza chimică a rocilor de pe Marte

[modificare]

Gaura neagra

Sistemul solar

Gravitație

Detalii

În fizica modernă gravitația este descrisă de teoria relativității generalizate, dar în cele mai multe situații practice (la scara macroscopică) se poate aplica cu mare exactitate și legea atracției universale a lui Sir Isaac Newton, din mecanica clasică. Aceasta spune că oricare două corpuri acționează unul asupra celuilalt cu o forță de atracție, numită forța gravitațională, direct proporțională cu masele celor două corpuri și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele.

Natura și motivul existenței forței gravitaționale nu sunt încă deplin elucidate.

În viața de zi cu zi fenomenul este observat pretutindeni ca forța de atracție exercitată de Pământ asupra tuturor corpurilor, forță numită greutate. Valoarea greutății unui corp este direct proporțională cu masa lui și este orientată spre centrul Pământului. Coeficientul de proporționalitate se numește accelerație gravitațională și este egal cu accelerația unui corp care cade liber în cîmpul gravitațional al Pământului.

La nivel astronomic gravitația este responsabilă, de exemplu, pentru faptul că Luna se rotește în jurul Pământului și că sistemul Pământ-Lună se rotește în jurul Soarelui. De asemenea gravitația este forța care a dus la apariția tuturor planetelor și sateliților naturali ai acestora, prin atracția reciprocă dintre particulele de materie care se roteau în jurul Soarelui. În cadrul unei galaxii, diferitele stele și sisteme stelare sunt menținute împreună tot prin fenomenul gravitației, iar evoluția întregului univers (de exemplu modul în care acesta se dilată în timp) este la rândul ei dictată de forțele de gravitație dintre toate particulele de materie existente.

Interacțiunea gravitațională est produsă (generată) de întâlnirea (interferența) câmpurilor gravitaționale ale corpurilor (maselor) cosmice. Câmpul gravific este generat de anumite particule din substanța corpului și se manifestă prin câmpul de accelerație normală (perpendiculară) la suprafața corpului. Poate fi măsurat de exemplu direct la suprafața Pământului sau a Lunii.

Exemplu de atractie gravitationala